duminică, 28 noiembrie 2010

I'm only a cat...


I'm only a cat,
and we'll get along fine...
As long as you know
I'm not yours... you're all mine!


http://www.catquotes.com/imonlyacat.htm 

duminică, 21 noiembrie 2010

Despre lucruri incepute


si neterminate. Despre renuntari. Despre lehamite.

*
(...)
– Cum mai e afară? îl întrebase Hrisant.
– O pişoarcă de vreme, dar ieşim noi în primăvară, acuş dă iarba şi punem poştalionii la caretă şi să te
ţii, să se uite lumea după noi, ca la urs, că demult aşteaptă...
– Auzi, auzi, făcea şi Vasilică Ghica.
– Ei, să treacă noroaiele astea, să ies la Herăstrău, să v-arăt carozza contelui Burkhardt, nu sunt două în
toată Evropa ca ea...(...)
*
(...)
I se făcuse dor să audă o pasere cântând. Unde vor fi fiind canarii aceia de patru note, pe care nu-i trimisese Princepelui, tot în coliviile lor, ori i-au mâncat pisicile de foame? Dar caii ungureşti, falnici, ce-i băteau pe cei orlofi ai fiului lui Pândele Colportoriul, zis Alexandru Mavrocordat, cel ce speriase Bucurescii cu o asemenea podoabă. Totul pierise în zarea din urmă a vremii. Iusufache se uita la el ca la un nebun când mai întreba de ei.
– Ai uitat, măria ta, că s-au stins şi lighioanele cântătoare, şi caii, care de nemâncare, care de neiubire, că pe toate le-ai lăsat de râpă.
Hrisant nu-i răspundea; se uita numai în cerul adânc al acelei veri. Se simţea slăbit, nu s-ar mai fi sculat din patul lui. Bătea un vânticel dulce, dinspre morile de la Radu Vodă se auzea clănţănitul uscat al roţilor. Miros de nămol şi de gunoi; undeva, în curţile sparte de amiaza leşinată gâgîiau câteva gâşte. (...)
– Câte ceasuri să fie? întrebase pe sluga cea credincioasă.
– Nu mai am ceas, l-am lăsat amanet, zisese fără vreun regret Iusufache.
– Nu, că eşti nebun! Cum aşa?!
– Bine, cum se amanetează, de luna viitoare nu mai am ce-ţi mai da de mâncare. Şi aşa nu prea te înduri, mai mult cu apă te ţii, dar eu, în schimb, trebue să te spăl, să te curăţ, te-ai uitat în oglindă cum arăţi?
Nu se uitase şi nici nu dorea.(...)
*
(...)
Treziri pline de spaime; era în Bucuresci, o ştia după mirosul vechi, de haine putrezite şi de sărăcie,după gustul sălciu al apei băute dintr-un urcior de pământ, după imobilitatea luminii prăfoase de afară, după scârţâitul funebru al aripelor uscate ale morilor de la Radu Vodă.
– Iusufache! Iusufache! striga cu glas neauzit, uscat şi el, şi nimeni nu-i răspundea. De patru zile servitorul nu mai venise. Pe masa de lemn a filegoriei nu se mai vedea nimic, nici urmă de covrig sau de pâine, puţină apă clocită în urcior, atât... Se târâse spre fereastră ca să vadă dacă nu cumva sosea măcar femeia aceea cu farfuria ei de supă fierbinte. Afară nu erau decât câteva găini clocind ouăle în carozza lui dărăpănată din care nu mai rămăseseră decât arcurile. Paznicul Turnului meridian uitase să anunţe ora. Bucurescii cădeau în somnolenţă până spre seară. Nu se ivea nimeni. Cu o milă, nesfârşită, Hrisant privise la fanalele de bronz ale trăsurii dată de contele Bruckhardt. Geamurile de sticlă veneziană fuseseră de multă vreme furate. Uşile erau sparte şi scara, în formă de plic, ruginise. „Parcă ar fi trebuit să fac heretisirea la domnitor, îşi spusese, dar când asta?" Câtă vreme trecuse? Şi în jur nu mai era nimeni, unde fugiseră cu toţii? Îi era foame, ar fi gustat o baclava înainte de moarte, pentru că moartea venise, era undeva aproape, sau se înşela el? Nu se putea să-l fi uitat toţi, într-o dimineaţă urcase cele câteva trepte care duceau în podul miradorului. Toată noaptea auzise o rumegare surdă care venea parcă din pereţi. Era întuneric, nici un ocheţ ca să lase lumina. Aprinsese o luminare şi văzuse uluit cum podelele de lemn foşneau viermii de mătase în sute de frunze de dud. Era o căldură de cloacă şi coconii albi şi aurii străluceau în palide umbre.(...)

http://www.scribd.com/doc/14017463/Saptamana-nebunilor-de-Eugen-Barbu 



vineri, 19 noiembrie 2010

Haiku


Întunecând întunericul,
iată
porţile luminii.


Haiku - Nichita Stanescu - Epica magna (1978)
http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/haiku.php

Dialog

marți, 9 noiembrie 2010

Visul unei nopti de toamna


Johannes Brahms - Simfonia nr. 3 ( partea a III-a )
   

sâmbătă, 6 noiembrie 2010

vineri, 5 noiembrie 2010

Vernisajul de aseara...

Aprecierile renumitului critic de artă Valentin CIUCĂ despre colecţia fotografică “MacroUnivers”.
 
”Arta e genială. Prin inerţie s-a spus - cu oarecare spaimă - că, odată cu apariţia fotografiei va dispărea pictura. Timpul a arătat că nu s-a întâmplat aşa. Pictura merge şi ea mai departe, într-un fel de complementaritate sugestivă cu arta fotografică. În momentul însă cand a apărut cinematograful, deci fotografia în mişcare, s-a considerat că fotografia va muri. Nu e de înţeles atâta vreme cât omul, în volumetria lui, în gestica lui, în toate celelalte, devine mai convingător. Şi iată că şi cinematografia rezistă aşa cum rezistă şi fotografia. Deci cu toate aceste lucruri, mai ales acum cu toate tehnicile moderne care ne permit să facem o comunicare atât de rapidă între eul profund şi eul social, prezenţa publică, arta rămâne o dominantă. Cineva mi-a atras atenţia că este probabil că arta va muri. Dar cineva şi mai inspirat a spus că, poate, eventual, nu ştiu prin ce cataseism să moară arta, dar ar fi păcat. Am venit aici după ce am avut chiar în această zi câteva satisfacţii cu totul speciale – şi le împărtăşesc cu confraţii mei, cei care fac artă fotografică – să pipăi câteva lucrări absolut extraordinare de Grigorescu, de Tonitza, de Luchian, încât sunt încărcat cu oarecare entuziasm pentru că văd câte lucruri minunate pot fi pe lumea asta. (…) Deşi suntem într-un spaţiu comercial în care totul se vinde şi se cumpără (n.r. Iulius Mall Iaşi), aici nu se vinde decât inefabilul. Noi cumpărăm, de fapt, într-o fotografie o bucăţică de eternitate care ne aparţine în măsura în care suntem dispuşi să o acceptăm".
Foto Ozolin Dusa

"Semnatarii expoziţiei se seamănă aparent, ca şi cum ar fi cosanguini. Aceeaşi matrice, să zicem, din care derivă. Dar în acelaşi timp am observat în timpul scurt pe care l-am avut, micile deosebiri: unii au o dispozişie către linii, alţii către descoperirea unor lucruri care, dacă ei nu ar fi existat, ele nu puteau ajunge la noi. Eu cred că acest compliment pe care îl fac ei naturii în frumuseţea ei delicată şi tandră aproape, arată că fiecare dintre dumneavoastră a încercat să fie Primus inter pares, adică primul dintre egali. Nu trebuie să facem clasamente iluzorii, pentru că întotdeauna artiştii ne-au contrazis cu o plăcere extraordinară, încât senzaţia de unitate este aparentă prin motiv şi diferită prin exprimare. Fiecare dintre noi, dacă facem o experienţă raportându-ne la acelaşi motiv, fiecare va vedea altfel. Aici este ceea ce spuneam, aseară, la un vernisaj cu celebrul Vladimir Şetran, unul dintre marii inovatori ai designului european, că e o diferenţă între ochi şi privire. Dumneavoastră nu rămâneţi la suprafaţa plană a lucrului, ci încercaţi prin privire să apropiaţi un univers care devine, să spun aşa, familiar şi parte cu noi, oferindu-ne bucuria şi răspunsul că am privit ceea ce trebuia să privim. Aceste elemente, cum să spun, de lume măruntă a lucrurilor care nu cuvântă, cum am spus la început, nu sunt alceva decât o clipă de inspiraţie când ochiul se întâlneşte şi cu privirea şi cu ceea ce determină răspunsul pe care ni-l dă privirea în interior. Tot ce se întâmplă aici de câţiva ani buni, eu cred că face din centrul de fotografie artistică, o dimensiune culturală în plus la acest Iaşi destul de mobilat din punct de vedere al ofertelor culturale şi artistice, în cazul nostru. Sigur că gestul cel mai firesc, ca să nu fac clasamente decât alfabetice, să citesc pe fiecare şi dumneavoastră veţi avea o mare dilemă: care dintre lucrările de aici par, cu ce ştim, cu ce nu ştim mai frumoase decât celălat. Eu socotesc că grupul în sine trăieşte prin această solidaritate. E important să participi la o competiţie, cum spunea Coubertin, nu este obligatoriu să câştigi. Important este că am creat o sărbătoare a privirii, a dorinţei noastre de a ne întoarce dintr-un orizont pe care, dacă nu suntem atenţi îl putem strivi. Blaga spunea: „Nu distrugeţi corola de minuni a lumii”. Aici sunt nişte secvenţe de minuni, nu este o minune deplină. Este o minune atât de subiectivă încât te obiectivează în raport cu tipul de judecată pe care noi putem să o facem. Şi judecata aici are două componente: una de natură emoţională şi una de natură strict estetică. În momentul când cele două elemente se întâlnesc, eventual chiar se juxtapun, arată că există încă sensibilitate şi omul nu e pierdut chiar pe de-a-ntregul. Solidarizarea, însă, arată că există şansa că, dacă nu poţi izbucni individual, împreună se consolidează un fel de forţă de persuasiune asupra celor care îţi oferă astfel de evenimente. Eu consider că ceea ce se întâmplă acum, şi sunt prieten cu unii dintre cei de faţă, prieteni în sensul cel mai bun, chiar colaboratori – am scos albume împreună şi chiar tânjesc la un fel de album consistent al fotografiei ieşene – este minunat. Poate chiar şi Primăria şi cei care mai avem un cuvânt de spus ar trebui să-i punem şi mai puternic în evidenţă. E drept că albumele despre Iaşi nu s-au născut din neant. Există un fond de culturalitate seculară şi pe de altă parte există această predispoziţie a dumneavoastră de a face ca timpul să devină durată. Timpul în sine este secunda astrală, dar restul este durata mare în care se formează caracterele, generaţii după generaţii, şi e un fir care trece foarte fin de la cei care am acumulat o zonă de culturalitate către cei care ne vin. Ei vor fi cu siguranţă şi mai inteligenţi şi mai sensibili şi, mi-aş dori, şi mai receptivi, şi mai vibrativi la aceste propuneri. Aşadar: Radu Aneculăesi, Mihai Cantea (prietenul meu de-o viaţă), Mirela Cîmpeanu, Ovidiu Diaconu, Gabriela Doboş (cu care am colaborat), Ozolin Duşa şi, evident, Cristian Popescu. Mi-e greu să fac diferenţieri pentru că m-aţi pune la un exerciţiu gol de sens. Aici atmosfera pe care o generează, e drept că aş fi vrut o sală – şi trebuie să ne gândim la asta – în care să fie mai multă intimitate. Aici este un loc public de circulaţie, de tranzacţie. Fotografia cere linişte în jurul ei. Poate că următorul vernisaj o să vă propun să tăcem împreună despre aceleaşi lucruri. Şi în felul acesta cred că clasamentele, şi ele iluzorii, nu ar arăta altceva decât că, în comunitatea dumneavoastră atât de restrânsă şi de selectă, ca să zic aşa, este loc pentru o comuniune. Deci comunicarea să devină comuniune în care spiritele fine, nu ne-a pus nimeni să ne alegem între noi, să ne asociem, ci doar ceva care să ne vină din adânc, astfel încât fotografia, cum v-am spus la început, uneori costă şi arată mai bine decât un tablou – poate chiar şi cu o semnătură celebră. Am şi văzut în străinătate, prin diversele medii, că uneori fotografia este mai apreciată chiar decât o pictură modernă, postmodernă – bine, aici nu mai înţelegi absolut nimic – dar vorbesc în raport cu lucrurile aşa, de 100 de ani în urmă, care au această capacitate de sugestie, de transmitere a unui mesaj delicat, pentru că, dacă vrei să fii auzit, trebuie să vorbeşti în şoaptă. Este cel mai bun sfat pe care îl pot da în acest moment, pentru că aşa şi este: în momentul în care toată lumea vorbeşte, nimeni nu mai ascultă. Deci trebuie să facem un fel de departajare foarte limpede, că sunt lucruri în faţa cărora tăcerea, probabil, este cea mai înţeleaptă. Taci despre tine însuţi, taci despre cei din jurul tău, oameni pe care îi preţuieşti, şi taci şi în sensul că odată valorile se vor aşeza acolo unde trebuie. Despre expoziţia de acum, atât de selectă, se poate glosa abundent despre fiecare lucrare. (…) Este un ciclu al naturii atât de subtil şi atât de barbari suntem în raport cu surprinderea acestor lucruri încât este nevoie de multă cultură şi de mult rafinament ca să ajungi la esenţa simplă a lucrurilor. Ori ceea ce putem vedea aici nu sunt decât nişte poeme. Nişte poeme cu subtilităţi cromatice, cu mişcare. Totul se petrece pentru că – şi îmi pare bine că mi-a venit această idee – zborul acesta atât de fin nu deranjează pe nimeni. Avioanele zboară şi ele, sunt utile, dar nici nu polemizează nimic. Şi ne fac şi un zgomot de trebuie să ne băgăm vată în urechi. Ori aici este, cum spuneam mai devreme, despre tăcerea împreună cu ceilalţi…
Este provocatoare, în sens nobil, această reunire a acestui grup select de fotografi ieşeni, şi mărturisesc că mi-aş dori să fiţi şi mai prezenţi în anii care vin. (…) Fotografia, până la urmă, este un bun public. Şi ca să fie public, el trebuie să aibă o capacitate de receptare a lucrurilor care chiar contează. Ori expoziţia dumneavoastră, macro sau micro, este un lucru care defineşte într-un fel nivelul de sensibilitate al omului modern, talentul evident al celor care se consacră acestor lucruri, şi am impresia că ceea ce văd aici ar putea fi şi într-o dimensiune de microcosmos, să vezi aproape cu microscopul ca să poţi sesiza şi lucrurile pozitive din structura aceasta inefabilă a fiinţelor care nu cuvântă. Aşadar, ca să nu lungesc foarte mult, sunt onorat şi cred că am trecut destul de uşor de la Luchian, Grigorescu, Tonitza şi ceilalţi la fotografie. Fotografia este pentru mine şi dincolo de pozele de buletin pe care le-am avut cândva – acum avem cipuri, avem alte minuni – aici este o zonă de normalitate. Şi de o frumuseţe şi de o delicateţe absolut remarcabilă. Ca să spun aşa, sunt şi uneori surprins că în volume mari, cum este Ozolin Duşa, există atâta sensibilitate, că, de regulă, lucrurile fine se ţin în recipiente mici. Da, el este cel care reuşeşte să anime şi îl simt pozitiv în ce face, dar are o zonă ca fiecare dintre dumneavoastră în care intimitatea şi capacitatea de a transfigura lucrurile, de a le da un alt sens decât cel obişnuit, cotidian, este primordială. Probabil că cineva care ar trece pe aici ar spune ”Ia uite, mă, ce de gâze!”. Dar gâzele acestea au o noimă, e noima inefabilului de care am vorbit. În numele bucuriei de a fi împreună, chiar şi scurt timp, chiar pe fundalul sonor al acestei rumori – să zic aşa – , probabil că se negociază lucruri importante, noi aici negociem o fărâmă de eternitate. Nu ştim care o să o câştige la bursa timpului, dar e important că existăm în această dimensiune a întâlnirii cu lucrurile care transcend obiectual lucrurile mărunte. În general, lucrurile au două dimensiuni: sunt bunurile constructibile, în urma cărora trăim şi respirăm şi suntem mai mult sau mai puţin bonlavi, şi există bunurile simbolice. Dumneavoastră aţi izbutit aici să ne propuneţi bunuri simbolice, bunuri pe care nu le putem mânca, dar mirosul îl putem simţi, pentru că, dacă avem sensibilitate putem simţi aceste parfumuri fine şi ale florilor şi ale acestor superbe zboruri de fiinţe atât de delicate şi de graţioase.
Aşadar, spunea cineva că unul dintre cei mai mari oratori români, George Călinescu, vorbea absolut extraordinar, dar făcea permanent paranteze la paranteze. Eu vreau să închid paranteza felicitându-vă pe toţi, cerându-mi scuze că n-am avut destul timp ca să vorbesc mai scurt şi în felul acesta să simţiţi că ceea ce vreau să vă spun este aproape ca o mărturisire. Este ca o bucurie pe care mi-o asum şi cred că ea trebuie multiplicată în sensibilitatea altora dintre concitadinii noştrii. Vă felicit din toată inima, mă simt solidar şi am fost şi altă dată şi voi fi cât vrea Dumnezeu pentru că, după aceea o să mă mut eu într-o floare cum este aceea de pe şevalet şi tot aşa o să ne ronţăie vreun animal, mai bun sau mai rău la suflet. Şi sigur că lucrurile vor merge înainte…” 
Foto Ozolin Dusa
http://www.fotoiasi.net/macrounivers-moldova-mall-joi-4-noiembrie-ora-18oo/
http://gabrieladobos.blogspot.com/

La revedere, Domnule Poet Adrian Paunescu

Lume, lume 

De la mine pân' la tine
Numai fluturi şi albine,
De la tine pân' la mine,
Numai rău şi nici un bine.

De la mine pân' la ea,
Numai lanţ şi numai za,
Unde-i ea şi unde-s eu,
Numai piese de muzeu.

De la noi până la lume,
Numai fiare fără nume,
De la lume pân' acasă,
Numai vreme friguroasă.

De la mine pân' la ei,
Numai lupte şi scântei,
Ei acolo, eu aici,
Şi-ntre noi e-un fel de bici.

De la voi la oarecine,
Numai guşteri şi ruine,
Din neanţ la dumneavoastră,
Numai gratii la fereastră.

De la noi până la noi,
Numai ei, din doi în doi,
Invers, de la noi la noi,
Numai stare de război.

De la toate pân' la toate,
Numai tu, singurătate,
Numai tu şi eu şi plânsu-mi,
De la eu până la însumi.

Adrian Păunescu - 7 noiembrie 1997

Cate isi vor povesti de acum....

 http://www.jurnalul.ro/stire-carte-de-memorii/viata-lui-adrian-paunescu-povestita-de-adrian-paunescu-47-547175.html

marți, 2 noiembrie 2010

MacroUnivers

Fluturi, libelule şi melci – protagoniştii unei inedite expoziţii foto în Iulius Mall

Iulius Mall găzduieşte de joi, 4 noiembrie 2010, expoziţia de Fotografie intitulată „MacroUnivers”, un eseu în imagini despre splendoare, versatilitate şi metamorfoză. Semnate de 7 Artişti fotografi, între care 3 sunt nume de referinţă în domeniul artelor vizuale, cele 45 de imagini „scriu” cu lumină şi multă culoare despre spectaculoasa şi efemera lume a nevertebratelor, surprinsă în vecinătăţile Iaşiului.
Radu Aneculăesi, Mihai Cantea, Mirela Cîmpeanu, Ovidiu Diaconu, Gabriela Doboş, Ozolin Duşa şi Cristian Popescu sunt autorii ale căror lucrări sunt expuse sub înaltul patronaj – 041/2010 – al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România (A.A.F.R.), Primăriei Municipiului Iaşi, Iulius Mall şi Asociaţiei FotoIAȘI.
Lentilele şi accesoriile foto, tehnicile speciale de fotografiere, dar mai ales pasiunea autorilor pentru frumos, au transformat un univers microscopic într-unul macroscopic. Imortalizate înrourate sau în puţinele lor momente de răgaz, insectele (în special fluturi, libelule şi gândaci), dar şi păianjenii şi melcii sunt protagoniştii ineditei expoziţii.
Până pe 29 noiembrie 2010, la etajul 2 din centrul comercial (în piaţeta Charma), “MacroUnivers” va dezvălui frânturi din poezia unei realităţi care ne înconjoară, dar care ne scapă vederii. Proaspete, de un puternic impact vizual graţie cromaticii şi compoziţiei, o parte din aceste lucrări au fost apreciate de specialişti ai artei fotografice care, în luna octombrie 2010, au premiat 10 imagini din această colecţie cu Medalia de Argint a Salonului Naţional ”Cupa Fotocluburilor”, patronat de Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România.
La vernisajul de joi, 4 noiembrie, de la ora 18, colecţia va fi prezentată de cunoscutul critic de artă Valentin Ciucă, membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă (A.I.C.A.) – UNESCO.

(Gabriela Doboș)

Persoane interesate