Aceasta insa nu inseamna ca realizarea multor imagini este un lucru rau in practica. Multi fotografi iau multe imagini care sint remarcabile. Dar ei stiu sa vada fotografic si nu pozeaza in speranta ca va fi si "ceva" bun.
Nu este important cate imagini sunt realizate, ci mai mult modul in care cineva realizeaza fotografii, precum si modul de vizualizare al subiectului, care influenteaza direct ceea ce fotografiezi.
Fotografia este despre ceea ce vezi si, in acest sens, nu este diferita de alte arte bidimensionale, cum ar fi pictura si desenul. Crearea de fotografii este in realitate "arta de a vedea".
Abstractia
Daca ar fi sa compunem o fotografie care sa exprime sentimentele legate de o plimbare primavara, intr-un parc inflorit, in care canta pasarile, va trebui sa ne reamintim ca nici o mireasma, nici o adiere, nici un sentiment de relaxare nu poate fi redat in sens fizic intr-o fotografie. Nici unul dintre aceste aspecte nu va fi prezent in imaginea finala, decat numai daca, prin experienta personala, putem "traduce" aceste sentimente, intr-o forma vizuala. Aceasta limitare este impusa de mediu, fotografia fiind un mediu vizual. Ce este inclus din subiectul original este ceea ce "vedem" in fotografie. Restul - mirosuri, atingeri, sunete, emotii - sunt toate eliminate din imagine.
Este posibil sa traducem aceste sentimente si senzatii in elemente vizuale? Da, dar numai prin studiu, practica si exercitiu, putem sa ne perfectionam indemanarea vizuala si sa avem succes. Acesta este unul dintre cele mai dificile aspecte ale fotografiei si anume cel care ii separa pe maestrii, de ucenici. Ansel Adams spunea: "Fotografiaza nu numai ce vezi, dar si ceea ce simti." Acest lucru nu este simplu, dar nici imposibil. Sa ne gandim de exemplu, la reprezentarea senzatiei de miscare, de viteza.
Concentrarea
Este necesara o buna concentrare asupra aspectului vizual al subiectului. Cum discutam mai sus, este usor sa te lasi inselat de simturi si sa crezi ca acestea vor arata bine in imagine.
De aceea, pentru a crea o imagine fotografica reusita trebuie sa ne intrebam:
• Este ceva interesant vizual in cadrul pe care-l privim?
• Daca da, ce este cel mai important aspect vizual in aceste cadru?
• Daca am hotarit sa fotografiem acest cadru, cum poate imaginea sa transmita vizual sentimentele pe care le incercam acum?
Pentru a raspunde acestor intrebari, trebuie mai intai sa invatam cum anume "vede" aparatul foto.
Vizualizarea in doua dimensiuni
Un aparat fotografic „vede” lucrurile in mod diferit fata de noi. Una dintre diferentele principale este faptul ca aparatul are un singur obiectiv, un singur "ochi", pe cand noi avem doi. Oamenii au vedere binoculara, in timp ce aparatele (cu exceptia celor stereoscopice) au vedere monoculara.
Cum influenteaza acest aspect viziunea noastra? Daca nu invatam sa vedem cum vede aparatul, adica uitindu-ne prin vizorul aparatului, ori inchizand un ochi, s-ar putea sa ajungem la imagini in care un copac, de exemplu, rasare din capul unui om. In aceasta instanta, cand ne uitam la scena cu ambii ochi, copacul nu apare ca rasarind din capul persoanei, pentru ca viziunea binoculara ne da posibilitatea sa estimam distanta intre persoana si copac. Viziunea monoculara insa, inlatura perceptia adancimii, lasandu-ne numai cu dimensiunile de latime si lungime, si plaseaza capul persoanei si copacul, aparent, in acelasi plan.
O imagine fotografica are numai 2 dimensiuni: latime si inaltime. Dar adancimea este parte din lumea fizica si, in aceste sens, este necesar sa incercam sa o transpunem in fotografie.
Daca o fotografie se doreste sa a fi realista, atunci adancimea de camp trebuie simulata. Daca am fi fost sculptori, nu ar fi trebuit sa ne preocupe acest aspect. Am fi avut de a face cu latimea, inaltimea si adancimea, ca parte a mediului de lucru. Dar cum lucram intr-un spatiu plan, trebuie sa invatam cum sa recompunem adancimea in imagini.
Redarea adancimii in spatiul plan
Cum putem simula a treia dimensiune intr-un mediu cu doua dimensiuni? Cu ajutorul perspectivei, folosind citeva tehnici simple:
• Liniile convergente - Am vazut cu totii imagini unde drumurile merg din prim-plan, pana dispar la distanta. Astfel de imagini creaza o impresie puternica de adancime, pentru ca drumurile actioneaza ca linii care conduc privirea spre departare. Imaginea fotografica, ori pe monitor, este totusi plana. Dar ochiul o percepe ca si cum ar privi in perspectiva.
• Prim-planul si relatia cu fundalul (obiecte mari si mici) - Stim ca ochiul percepe obiectele apropiate, ca fiind mai mari decat cele aflate la distanta. De exemplu, un brad apropiat, poate aparea ca gigantic cand ne aflam langa el, dar poate aparea cat un bat de chibrit, cand il vedem la citiva km distanta. Plasand un astfel de copac in prim-plan, ori doar o portiune din el, si apoi plasand un alt copac similar in fundalul cadrului, vom da impresia de distanta in imagine.
Compararea marimilor relative ale celor doua obiecte va duce privitorul la perceperea distantei, daca acesta cunoaste marimea aproximativa a unui astfel de copac. Desigur, orice alte obiecte plasate in acelasi mod, pot duce la acelasi efect.
Obiectivele grand-angulare sunt de obicei, folosite in acest scop. Dar, orice alte obiective se pot folosi pentru redarea adancimii, importanta fiind intentia de redare a adancimii si nu echipamentul folosit.
• Suprapunerea - aceasta tehnica presupune o singura regula: stim ca obiectele care sunt in fata altor obiecte, par mai apropiate fizic. Utilizand aceasta regula, putem compune o fotografie, in asa fel incat anumite obiecte, sa fie suprapuse peste alte obiecte, realizandu-se impresia de adancime de camp.
• Ceata - ceata este o alta tehnica de redare a adincimii. Stim din experienta ca ceata devine tot mai opaca pe masura ce distanta creste. Obiecte indepartate in ceata sunt, in concluzie, mai greu de distins decit obiectele apropiate. Ceata atmosferica care impiedica de exemplu, vizibilitatea in unele situatii, face in acelasi timp simplu de apreciat care obiecte sunt mai departate decit altele.
• Combinatie de tehnici descrise anterior - de multe ori, fotograful combina mai multe tehnici de redare a spatiului. De exemplu, se pot crea imagini suprapunand cladiri, in conditii de ceata la orizont. In aceasta situatie, cele doua tehnici intrebuintate se sustin reciproc, rezultind o imagine care este mai puternica vizual decit daca intrebuintam numai un singur mod de redare a adancimii in imagine.
Similar, suprapunerea de obiecte, in acelasi timp cu o relatie prim-plan/fundal, este o tehnica des intalnita. De exemplu, o planta in prim-plan poate fi intentionat amplasata in compozitie in asa fel incit sa acopere partial o cladire din fundal. Sau, o cladire poate fi vazuta printre ramurile unui copac. Ambele situatii permit generarea senzatiei de adancime a spatiului.
Perspectivă lineară
Perspectiva lineară este un sistem identic cu cel care defineşte spaţiul într-o fotografie şi în care observaţia se face cu un singur ochi. Acest tip de perspectivă ţine seama de felul în care ochiul uman percepe spaţiul şi modificările suferite de obiecte, pe măsură ce distanţa şi poziţia privitorului faţă de ele se schimbă. Câmpul vizual are forma unui con cu o deschidere de aproximativ 53 de grade, cu vârful în ochiul privitorului şi care se lărgeşte pe măsură ce distanţa creşte la infinit. Obiectele din prim-plan apar mai mari, deoarece ocupă toată suprafaţa retinei, iar cele din planul îndepărtat apar mai mici. Din acest motiv, perspectiva liniară mai poartă denumirea şi de proiecţie conică.
Chiar dacă imaginile redate din perspectivă liniară par, ele nu sunt atât de reale, deoarece oamenii privesc lumea cu doi ochi, iar acest lucru se reflectă în ceea ce se vede în realitate. Însă, perspectiva lineară, deşi este un sistem artificial, a fost practicată de-a lungul timpului în arta academică, ca fiind singura modalitate de redare corectă a spaţiului, drept pentru care a mai fost numită şi perspectivă ştiinţifică.
Fotografiile care folosesc perspectiva liniară, pornesc de la premisa că există un punct fix de observaţie din care este examinată scena. Astfel, acest punct de vedere al privitorului, se proiectează de regulă pe linia orizontului (care se numeşte şi nivel fix de observaţie), în aşa-numitul punct de fugă. Obiectul este redat ca şi când ar fi aşezat perpendicular pe suprafaţa imaginii, iar pentru crearea iluziei de spaţiu, liniile sunt dispuse în unghiuri faţă de planul acesteia, în aşa fel încât să dea impresia de coerenţă şi convergenţă spre acelaşi punct. Exemplificatoare în acest sens este aparenta convergenţă a două şine de cale ferată în depărtare.
Perspectiva lineară poate fi aplicată la sisteme care utilizează un punct de fugă (perspectivă paralelă), două puncte de fugă (perspectivă angulară) sau trei puncte de fugă (perspectivă oblică).
În perspectiva cu un singur punct, obiectul reprezentat este văzut frontal. Înălţimea şi lăţimea sunt paralele cu planul pictural. Partea din faţă a obiectului nu prezintă adâncime. Părţile laterale, partea de sus şi de jos se extind în imagine şi creează iluzia de adâncime.
Perspectiva cu două puncte se foloseşte atunci când se intenţionează ca obiectul să pară asezat în alt unghi decât 90 de grade, faţă de planul imaginii. În acest caz, cele două puncte de fugă sunt fixate pe linia orizontului, de-o parte şi de cealaltă a obiectului înfăţişat.
În ceea ce priveşte perspectiva cu trei puncte, aceasta este folosită când obiectul este văzut de sus sau de jos. Dacă obiectul este văzut, de exemplu, de la nivelul solului, liniile converg spre unul din cele două puncte laterale de pe linia orizontului, iar un al treilea punct se formează prin convergenţa liniilor verticale.
In cazul perspectivei liniare se observa ca atunci cand avem un cadru suficient de "adanc", liniile paralele ale soselei sau ale caii ferate desi paralele, la un moment dat par sa se uneasca, iar pomii de pe marginea soselei, desi avand cam aceeasi dimensiune par din ce in ce mai mici. Acesta este efectul perspectivei liniare, care ne sugereaza ideea de departare, de adancime.
Deformarea perspectivei apare atunci cand aparatul de fotografiat si obiectivul acestuia capteaza imaginea altfel decat o percepe ochiul uman. Spre exemplu un obiectiv un obiectiv cu distanta focala scurta (superangular - wide angle) accentueaza perspectiva, pe cand unul cu distanta focala lunga (teleobiectiv) diminueaza perspectiva. Distanta focala normala pentru aparatele de format 35mm (24x36) este f:50mm iar pentru formatul mediu este de f:80mm.
Exista trei feluri de perspectiva liniara. 1. Perspectiva normala, 2. Perspectiva de jos in sus (de broasca) si 3. Perspectiva de sus in jos (a pasarii in zbor). Fiecare dintre aceste tipuri de perspectiva influenteaza proportionarea elementelor din cadru.
Un alt gen de perspectiva este perspectiva aeriana care reprezinta diminuarea culorilor si a detaliilor pana cand acestea devin incetosate si de culoare albastruie, pierzandu-se in departare.
Perspectiva se poate folosi pentru a crea efecte interesante, in special prin accentuarea acesteia, iar in cazul in care este nedorita, poate fi ajustata foarte simplu cu ajutorul programelor de calculator pentru prelucrarea imaginilor digitale.
Planuri suprapuse
In principiu, imaginile sunt formate in adancime pe trei planuri: prim plan, planul de mijloc (secund) si fundalul. Uneori, prim planul cuprinde si subiectul fotografic, pe care se pune si accentul.
Departarea si marimea se pot pune in evidenta numai prin comparatie cu un element aflat in prim plan, care ar fi bine sa fie prezent. In afara de functia de element de comparatie, prim planul poate de asemenea mari interesul fata de imagine, poate face ca proportia elementelor sa fie mai usor de remarcat si poate concentra atentia spre planul de mijloc.
Fundalul sau planul de fond nu trebuie nici el neglijat, deoarece pe acesta se proiecteaza subiectul, asadar trebuie armonizat cu acesta. Este de preferat un fundal cat mai simplu, cu putine elemente, care sa nu induca senzatia de aglomeratie sau de neliniste.
Deschiderea de diafragma poate fi elementul prin care se va controla senzatia de adancime, incercand sa obtinem prin aceasta un fundal usor estompat care sa contrasteze cu claritatea subiectului.
(va urma)
NOTA: Acest material si cele care urmeaza, reprezinta o sinteza realizata dintr-o varietate de surse bibliografice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu